Știința ERGOGETICA, „Măsura dreptei slujiri”, are ca sarcină crucială optimizarea, după puterile oamenilor și ale societății, a capacităților de salvare, de izbăvire a oamenilor, în condițiile respectării canoanelor constitutive ale societății care sunt Canoanele Legii Dragostei lui Dumnezeu pentru protejarea justă a cetățenilor și societății, pentru creșterea identității umane și maximizarea oportunităților de devenire umană! Învierea de obște, învierea societății în Bunul Dumnezeu nu se poate face oricum, după orice orientare globală, cu orice mecanisme, sub imperiul unor idei, chiar extrem de generoase la prima vedere, ci totul este într-un Plan Global extrem de complex și extrem de fix în Legea Domnului exprimată în Sfânta Scriptură într-o decriptare permanentă, funcție de nevoile societății. De aceea ERGOGETICA devine un organism viu, complet și complex de slujire a oamenilor și popoarelor nu doar în funcție de necesități ci și în funcție de posibilitățile reale, nu închipuite, ale oamenilor și societății, folosindu-se toate cunoștințele teologice, tradiționale, filozofice, științifice, culturale, spirituale prin mecanisme vii, adaptabile, toate bazându-se pe Sfânta Scriptură și lucrarea în Hristos Domnul, prin Duhul Sfânt, în, prin, întru Biserica lui Dumnezeu! Nașterea rasei duhovnicești a creștinilor în dreapta credință, a oamenilor botezați în Duhul Sfânt, dă creștinilor o altă identitate personală și socială, face o separare clară, din toate punctele de vedere, față de rasa umană pogorâtă din Adam și Eva, separare clară ce trebuie recunoscută dar și acceptată de toți, și de cei botezați și de cei nebotezați. Modelul îl avem în faza ieșirii evreilor din Egipt, Ieșire care este un model clar pentru Ieșirea creștinilor de sub tutela satrapilor lumii actuale pentru a-I sluji lui Dumnezeu și numai lui Dumnezeu! Deci, folosindu-se Modelul „moiseic” se face nu numai Ieșirea creștinilor de sub Legea Lumii, ci și trecerea prin Marea Roșie care este chipul Războiului planetar care urmează, ci șiaflarea Tărâmului Făgăduinței, adică a organizării sociale capabilă să primească, să țină și să lucreze și să rodească în duhovnicia sobornicească. Aceasta se poate doar hotărând Împărăția creștină CARE este Dumnezeul adevărat, și care este Legea Dragostei lui, iar pentru aceasta avem modelul Sf. Ilie Tezviteanul, modelul „iliașa” de curățarea a neamurilor și popoarelor creștine de căderile cu care au căzut din adevărata credință și de eliminare a falsurilor, a prorocilor mincinoși. Un alt model sunt aripile heruvimice pentru trecut, pentru prezent, pentru viitor cu care putem să înțelegem și să lucrăm asupra trecutului, prezentului și viitorului lucrarea duhovnicească, aripile îngerești cu care ne ridicăm către cer. Un alt model sunt Ochii serafimici cu care vedem căderea și ridicarea, cu care apreciem unde ne aflăm față de Postul cel binecuvântat față de Dumnezeu, față de puterile cerești, față de noi înșine, față de semenii noștri, față de cei care au adormit sau încă nu s-au născut, față de creația lui Dumnezeu și, bineînțeles față de Planul lui Dumnezeu de salvare li mântuire a oamenilor și popoarelor și lumii. Sunt multe modele în Sfânta Scriptură, de la formele și fazele Bisericii lui Dumnezeu de-a lungul secolelor până la zidirea Noului Ierusalim, vom vorbi când și cât se va putea și despre acestea. Important este de a se înțelege importanța Sfintei Scripturi pentru modelarea socială și „pescuitul” în „ape” cât mai adânci până acolo unde taina devenirii umane este înțeleasă filozofic și lucrată științific. Prin aceste modele pe care le descoperim în casa bătrânească a Vechiului Testament dar și în casa nouă a Noului Testament vedem mai clar ca oricând grija lui Dumnezeu pentru noi, ca un far călăuzitor, pronia dumnezeiască și faptul că Hristos este printre noi și NU are niciun „locțiitor” pe pământ pentru că este prezent, în felul discret, care trebuie! Iată cât de adevărate sunt strigările de bucurie ”Cu noi este Dumnezeu” Dumnezeu să ne lumineze și să ne întărească pe cale! Vă rugăm ca să cercetați toate postările pentru a vă face o opinie cât mai corectă despre ERGOGETICA! Vă așteptăm cu propuneri și comentarii pe adresa ergogeticaapocalipsabucuriei@gmail.com În numele DOMNULUI! A lui Dumnezeu este toată slava puterea și cinstea, a Tatălui și Fiului și Sfântului Duh! Amin!